Raportul de țară pentru România privind respectarea Drepturilor Omului în 2004
Ambasada Statelor Unite ale Americii – Comunicat de presă – 28.02.2005
Traficul de persoane
Legea interzice traficul de persoane; totuși, acesta a continuat să fie o problemă serioasă. Au existat rapoarte potrivit cărora poliția a fost implicată în unele cazuri de trafic uman.
Legea definește traficul de persoane ca fiind folosirea coerciției pentru recrutarea, transportul, adăpostirea sau primirea de ființe umane pentru exploatare. Coerciția include frauda și utilizarea de identități false. Exploatarea include sclavia, munca forțată, prostituția, apariția în filme porno, furt de organe sau alte situații prin care drepturile omului sunt încălcate. Pentru minori cu vârste sub 18 ani, nu este necesară dovedirea coerciției.
Legea prevede 3 până la 12 ani închisoare pentru traficul cu minori cu vârste între 15 și 18 ani. Sentințele cresc de la 5 la 15 ani pentru traficul cu minori cu vârste sub 15 ani, dacă există două sau mai multe victime, sau dacă victima suferă vătămări corporale grave sau probleme de sănătate. Sentința pentru traficul care duce la moartea sau sinuciderea victimei este de 5 până la 25 de ani. Aceste pedepse cresc cu 3 ani dacă traficantul aparține unui grup al crimei organizate sau cu doi ani, dacă este aplicată coerciția împotriva minorilor. Consimțământul inițial al persoanei traficate nu îl absolvă pe traficant de vinovăție.
Guvernul și-a sporit eforturile împotriva traficului, iar ofițerii de poliție au continuat să urmărească diverse cazuri prin echipa de lucru implicate în lupta împotriva traficului de persoane. Poliția a desemnat 15 ofițeri la cartierul general din București și peste 87 de ofițeri în 15 centre zonale de pe teritoriul țării pentru investigarea traficului cu persoane. Din cei 87 de ofițeri desemnați pentru centrele zonale, 42 erau femei care fuseseră specializate în proceduri anti-trafic. Acești ofițeri au continuat să extindă activitatea între diverse instituții și resurse locale alocate acestei probleme, iar guvernul s-a evidențiat ca un puternic participant în cooperarea regională de aplicare a legii. În plus, guvernul, printr-un grup de lucru interministerial, a început procesul de creare a unui oficiu la nivel național, care să coordoneze toate problemele legate de trafic și să se concentreze pe protejarea victimelor. În timpul primelor nouă luni ale anului, poliția a identificat un total de 1.740 de victime ale traficului (573 femei, 391 bărbați). Din acest număr, 217 erau minori (80 de băieți, 137 fete). Un total de 934 de persoane se aflau sub investigație pentru infracțiuni legate de trafic și, din septembrie, poliția a arestat 162 de suspecți și a anihilat 208 rețele de trafic. Autoritățile au obținut 74 de sentințe finale, potrivit noilor legi privind traficul de persoane. Aceasta în comparație cu anul 2003, când poliția a identificat 658 de infracțiuni, a investigat 488 de persoane și a arestat 146, desființând 210 grupuri.
Țara era membră a Inițiativei de Cooperare Sud-Est Europene (SECI), o organizație multinațională compusă din 12 guverne, cu scopul de a combate infracțiunea transfrontalieră în regiune. Guvernul a participat activ cu alte state membre SECI în îndeplinirea operațiunilor împotriva traficului. În februarie, cu asistență din partea managerului român al echipei de lucru privind traficul de persoane, victimele traficului cu carne vie dinspre Moldova au depus mărturie într-un tribunal din Serbia, ceea ce a rezultat în sentințe cu închisoarea pentru 14 traficanți. În mai și iunie, investigatori din România și Turcia au intervievat victimele unei rețele de trafic de carne vie din Turcia, care a rezultat în arestarea a cinci infractori și repatrierea imediată a cinci femei din România. În iulie, un procuror și un ofițer de poliție au călătorit de la București în Spania, pentru a ajuta la anihilarea unei operațiuni românești care traficase 40 de femei.
În timpul anului, Parchetul General a trimis procurori în toată țara pentru a instrumenta cazuri de trafic și conexe. Autoritățile au instrumentat câteva cazuri de proxenetism în timpul anului. Condamnările bazate pe acuzații sub incidența legii privind traficul de persoane au continuat.
În septembrie, guvernul a participat la lansarea Operațiunii Mirage 2004 a Centrului Regional SECI de Combatere a Infracționalității, care a avut ca scop combaterea traficului și a migrației ilegale în regiunea Balcanilor. În timpul operațiunii, poliția a identificat 393 de victime române și 261 de traficanți și a arestat sau pus sub acuzație 130 de traficanți.
Țara a fost punct de origine și tranzit pentru fetele și femeile din Moldova și Ucraina, victime ale traficului de persoane, ca și din alte zone ale fostei Uniuni Sovietice, care au fost trimise pentru exploatare sexuală în Bosnia, Serbia și Muntenegru (incluzand Kosovo), Macedonia, Turcia, Albania, Grecia, Cipru, Italia, Franța, Germania, Ungaria, Olanda, Polonia, Spania și Emiratele Arabe Unite, Japonia și Coreea de Sud. Din cauza schimbării modului de traficare, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) a notat că nu este posibilă estimarea cu acuratețe a numărului de femei victime ale traficului de persoane. În 2003, ruta de trafic și modurile de operare s-au schimbat. Tendințele recente indicau că pentru a-și desfășura activitățile ilicite traficanții preferau să închirieze apartamente particulare, decât să folosească baruri publice și bordeluri. Locațiile clandestine complicau deja dificila sarcină de a găsi victimele și permiteau traficanților să opereze fără prea mari îngrijorări în privința autorităților locale. În 2003, mai puține victime au fost traficate în fosta Iugoslavie și un număr mai mare de victime au fost traficate spre Europa occidentală. Totuși, rutele de trafic au mers în general de la granița cu Moldova înspre alte țări din Balcani. Această tendință nu s-a schimbat pe parcursul anului. Iași și Timișoara au rămas principalele centre de tranzit. În timp ce victimele erau, în principal, femei și fete traficate pentru exploatare sexuală, au existat rapoarte potrivit cărora au fost traficați și bărbați, în Grecia, pentru muncile agricole.
Pentru acest an, OIM a raportat că a asistat 130 de victime ale traficului de persoane, toate femei, și 16 minore. Dintre acestea, 120 de victime au fost repatriate, iar 21 au primit asistență de integrare.
În iunie, țara avea aproximativ 34.000 de copii în orfelinate, dintre care unele, potrivit informațiilor, nu acordau suficientă atenție pericolelor ca fetele să fie traficate din instituțiile în care se aflau. Persoanele luate cu forța din orfelinate, cu vârste între 16 și 18 ani, nu aveau documente de identitate, aveau puțină educație iar câteva dintre ele nu aveau, aproape deloc, calificare profesională. ONG-urile au considerat că multe fete din orfelinate nu erau conștiente de pericol și cădeau victime ale rețelelor de trafic uman.
Femeile erau frecvent recrutate de persoane pe care le cunoșteau sau prin anunțuri în ziare. Un prieten sau o rudă făcea o ofertă inițială, deseori spunând victimei că ar urma să obțină o slujbă ca babysitter sau chelneriță. Potrivit OIM, majoritatea femeilor nu erau conștiente că vor fi obligate să se prostitueze. Puține dintre femeile traficate au fost vândute pentru prostituție de părinți sau soți sau răpite de rețelele de trafic. Oficiali ai guvernului au raportat că rețelele de trafic păreau să fie coordonate, în principal, de persoane fizice; mai multe rețele locale de prostituție erau active în traficul de persoane.
Guvernul a continuat să recunoască faptul că o problemă este corupția din poliție, în special la nivel local. Majoritatea ofițerilor corupți lucrau în Poliția de Frontieră și Agenția Vamală. Guvernul a continuat să pregătească și să facă schimbări de personal în agențiile însărcinate cu aplicarea legii, pentru îmbunătățirea reacției la traficul de persoane. Poliția a continuat să investigheze traficul suspect prin punctele de trecere a frontierei, Poliția de Frontieră chestionând victimele și încercând să îi identifice pe traficanți. Ofițerii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate, desemnați să investigheze probleme de trafic de persoane, i-au interogat pe suspecții care au fost identificați de victime.
Legea cere guvernului să protejeze victimele traficului și autorizează operațiunile sub acoperire și supravegherea electronică a traficanților. Legea elimină, de asemenea, pedepsele penale pentru prostituție, dacă victima se predă autorităților sau cooperează în investigațiile asupra traficanților.
În general, Guvernul a furnizat asistență insuficientă victimelor repatriate. OIM, MAI și un număr redus de ONG-uri locale s-au ocupat de problemele ridicate de traficul de persoane. OIM și MAI au continuat să coordoneze un adăpost în București pentru un număr de maxim 10 victime, cu asistență din partea lucrătorilor sociali ai Bisericii Ortodoxe Române, ONG-uri din București, și ai Oficiului Național pentru Refugiați. ONG-ul Reaching Out a continuat să aibă un adăpost în Pitești, iar ONG-ul local Alternative Sociale a continuat să coordoneze un adăpost în Iași cu sprijinul OIM, Biserica Ortodoxă, și cu suport limitat din partea guvernului. Guvernul a deschis două din cele nouă adăposturi cerute de lege; unul în Mehedinți și altul în Timiș.
În timpul anului, numeroase materiale în mass-media și mesaje anti-trafic la televiziunea de stat au contribuit la o conștientizare sporită a acestei probleme. Toate ministerele relevante au făcut parte dintr-un Comitet coordonat de OIM, axat pe combaterea traficului de personae. OIM, sprijinit într-o anumită măsură de guverne străine, a continuat campania de informare a opiniei publice în legătură cu această problemă.