Raportul Taficului de Ființe Umane
Eliberat de către Biroul de Monitorizare și Combatere a Traficului de Persoane
Washington D.C.
14 iunie 2004
IV. Relatările Țărilor: Europa și Eurasia
ROMÂNIA (TITER 2)
România reprezintă o sursă și o țară de tranzit în primul rând pentru femeile și fetele traficate din Moldova, Ucraina și Rusia spre Serbia și Muntenegru (și Kosovo), Macedonia, Albania, Grecia, Italia și Turcia cu scopul exploatării sexuale. În 2003 printre noile țări de destinație s-au aflat și Spania, Portugalia, Italia, Țările Nordice, Austria, Franța, Germania, Marea Britanie și Ungaria. În 2003 s-au schimbat rutele traficului și asta datorită politicii din ianuarie 2002 prin care se acorda dreptul cetățenilor români să circule fără viză în țările din cadrul Uniunii Europene. În 2003 au fost traficate mai puține victime spre fostele țări iugoslave și mai multe victime au fost traficate înspre Europa de Est.
Guvernul României nu respectă în totalitate standardele minime pentru eliminarea traficului; însă face eforturi importante în acest sens. Guvernul a făcut progrese în eforturile sale de punere în vigoare a legii și a continuat să mențină dosare comprehensive cu date privind traficul de persoane. Corupția la nivelul autorităților ce se ocupă de punerea în vigoare a legilor rămâne o problemă serioasă, deși guvernul lucrează la eliminarea acestor surse de corupție. Sprijinul acordat victimelor traficate nu este o prioritate guvernamentală clară așa cum este prevăzut în alocările bugetare.
Procuratura
Guvernul României a mărit în mod considerabil numărul de condamnări în trafic și a reorganizat unitatea de poliție în vederea combaterii crimei organizate pentru a furniza cât mai mult personal pentru problemele de trafic. Legile României privind traficul acoperă în mod specific atât exploatările sexuale, cât și cele non-sexuale cu pedepse suficient de severe. În 2003 poliția a arestat 187 de persoane în baza acestei legi și a demascat 283 de rețele criminale de trafic. Judecătorii români au condamnat 49 de indivizi în 2003 în comparație cu nici unul în 2002. Pedepsele în 27 de cazuri au fost între 1 și 10 ani de închisoare și în 22 de cazuri a fost de un an sau mai mică. În luna august a anului 2003 printr-o reorganizare a Unității Române de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog, au fost numiți peste 100 de ofițeri pentru combaterea traficului de ființe umane. Acești ofițeri lucrează în cartiere generale și în 15 regiuni din cele 42 de județe. În numărul celor peste 100 de ofițeri ce au primit o instruire specializată pe traficul de ființe umane, se află 42 de femei ofițeri. Ministerul Public de Adimnistrație a numit mai mulți procurori, unul la biroul național și în jur de 50 în regiuni în vederea urmăririi cazurilor de trafic.
În 2003 autoritățile române au trimis două cazuri de corupție legate de trafic la procuratură și au investigat 15 oficiali ai poliției pentru corupție legată de trafic ce au dus la demiterea din funcție a doi dintre ei și la mai multe investigații privind celelalte 13 cazuri. Pe lângă testările psihologice, punctajul etic acumulat și un manual cu cele mai bune aplicații practice, guvernul a făcut și mai multe demersuri în 2003 pentru reducerea corupției din rândul poliției de graniță prin introducerea unor insigne standard de identificare, impunerea unor teste de integritate la întâmplare și verificarea bunurilor personale și a banilor și făcând publicitate unei rețele telefonice pentru călători pentru a raporta corupția din rândul oficialilor de la graniță.
Protecția
Eforturile guvernului în ce privește protecția victimelor au rămas destul de modeste. Prin lege victimelor li se asigură un adăpost și asistență legală, psihologică și socială. Victimele pot fi integrate pentru o perioadă de timp în centre create pentru asistența și protecția victimelor controlate de jurisdicția consiliilor locale. Guvernul a aprobat asistență pentru trei din cele nouă adăposturi din județe, dintre care doar două au fost deschise începând cu martie 2004. Ministrul Muncii și al Solidarității Sociale lucrează la înființarea unui program de integrare la locul de muncă pentru a stimula oportunitățile de angajare în rândul victimelor traficului. Guvernul a raportat că victimele nu au fost tratate ca niște criminali și că 5 dintre victimele traficului au primit protecție fizică printr-un program de protecție a martorilor ce a fost întărit și susținut prin amendamentele din iulie 2003. Eforturile ambasadelor României din străinătate au dus la repatrierea a 107 victime ale traficului și a 25 de minore din Italia, Bosnia și Herțegovina, Franța, Spania și Croația.
Prevenirea
Ministrul Educației și al Cercetării a condus mai multe programe educaționale pe trafic în 2003. Directorii școlilior, consilerii educaționali și profesorii au primit instrucțiuni pentru a obține îndrumarea anti-trafic a elevilor în timpul orelor de dirigenție, dar și a părinților la ședințele cu aceștia. Comisiile regionale de educație au monitorizat implementarea de materiale privind prevenția traficului. România a continuat lupta împotriva traficului în regiuni prin participări active în cadrul Centrului Regional Anticrimă în subordinea Forțelor de Combatere a Traficului de Ființe Umane. Pentru combaterea crimei organizate, unitatea de poliție a inițiat o bază de date în 2003 cu sprijinul Marii Britanii pentru o mai bună depistare a traficului de persoane. Această unitate publică de asemenea un buletin informativ bianual cu privire la trafic și eforturile antitrafic. România a continuat să implementeze Planul Național pentru Combaterea Traficului de Ființe Umane.