In 4 luni, politistii de frontiera nu au permis iesirea din tara unui numar de peste 2.500 minori romani
In primele patru luni ale acestui an, politistii de frontiera nu au permis iesirea din tara a peste 2.500 cetateni romani minori care nu indeplineau conditiile legale pentru a calatori in strainatate.
In topul Directiilor Politiei de Frontiera cu cei mai multi minori care nu detineau toate documentele necesare iesirii din tara, este D.P.F. Oradea (judetele Bihor, Arad si Satu Mare), cu aproximativ jumatate din numarul total al acestora.
Celor mai multi cetateni romani minori insotiti de unul dintre parinti sau de reprezentantul legal nu li s-a permis iesirea din tara, deoarece nu aveau acordul celuilalt parinte prin procura notariala – peste 1.300 cazuri.
Au crescut semnificativ cazurile in care insotitorii minorilor, altii decat parintii (profesori, rude, etc), se prezinta in punctul de trecere a frontierei, fara a detine cazierul judiciar (500 de astfel de situatii).
In conditiile in care se apropie perioada de vacanta a elevilor, Politia de Frontiera Romana recomanda respectarea conditiilor prevazute de lege cu privire la iesirea din tara a minorilor – cetateni romani. Precizam ca, incepand cu 01 ianuarie 2007, conditiile de iesire din tara a minorilor cetateni romani nu s-au modificat semnificativ, singura diferenta fiind aceea ca minorii care au implinit varsta de 14 ani pot calatori in baza cartii de identitate, insa numai daca sunt insotiti de o persoana fizica majora si cu acordul ambilor parinti sau al reprezentantului legal.
Statistica
In perioada 01.01 – 30.04.2008, lucratorii nostri nu au permis iesirea din tara a 2571 cetateni romani minori, care nu indeplineau conditiile legale pentru a calatori in strainatate. Din totalul minorilor care s-au prezentat in punctele de trecere a frontierei:
1314 nu aveau procura notariala;
499 erau insotiti de persoane care nu detineau cazierul judiciar;
57 nu erau insotiti de persoane majore;
701 au fost intorsi din alte motive (ex. procuri notariale falsificate, lipsa documente, etc.).
Top frontiere
La frontiera cu R. Ungara, au fost inregistrati cei mai multi cetateni romani minori, care s-au prezentat cu acte in neregula pentru a iesi din tara – aproximativ 50% .
Pe urmatoarele locuri, se situeaza frontiera cu Serbia (342 cazuri), Bulgaria (334 cazuri) si aeroporturile, unde s-au prezentat 268 minori carora politistii de frontiera nu le-au permis iesirea din tara, deoarece nu indeplineau conditiile legale.
Conditii de iesire din tara
Conditiile privind calatoria cetatenilor romani minori in strainatate sunt stabilite de Legea 248/2005, care prevede faptul ca acestia pot iesi din tara in aceleasi conditii ca si persoanele adulte, in baza unui document de calatorie valabil – pasaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) – numai daca sunt insotiti de o persoana fizica majora si cu acordul parintilor.
Politistii de frontiera vor permite iesirea din tara a cetatenilor romani minori numai daca sunt insotiti de o persoana fizica majora, in urmatoarele cazuri:
in situatia in care calatoreste in strainatate insotit de ambii parinti;
in situatia in care calatoreste impreuna cu unul dintre parinti, numai daca parintele insotitor prezinta o declaratie a celuilalt parinte sau, dupa caz, face dovada decesului celuilalt parinte.
Declaratia trebuie sa cuprinda si urmatoarele mentiuni:
scopul deplasarii;
ruta urmata pana in statul de destinatie;
indicarea faptului ca daca minorul urmeaza sa ramana in statul de destinatie, caz in care trebuie mentionata persoana careia urmeaza a-i fi incredintat minorul, sau daca urmeaza sa se intoarca cu un insotitor.
Nu mai este necesara declaratia celuilalt parinte, daca parintele insotitor face dovada faptului ca minorul i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila.
daca este insotit de o alta persoana fizica majora i se permite iesirea in aceleasi conditii si impreuna cu aceasta numai daca persoana insotitoare prezinta o declaratie:
a ambilor parinti,
a parintelui caruia minorul i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila,
a parintelui supravietuitor ori a reprezentantului sau legal.
Prin reprezentant legal se intelege persoana desemnata, potrivit legii, sa exercite drepturile si sa indeplineasca obligatiile parintesti fata de minor.
Poate avea calitatea de insotitor si o persoana anume desemnata din cadrul unei societati comerciale autorizate, in conditiile legii, sa desfasoare activitati de transport international de persoane.
Insotitorii minorilor, altii decat parintii, vor trebui sa prezinte la iesirea din tara si cazierul judiciar.
Declaratiile prevazute ca si conditii la calatoria minorului in strainatate trebuie redactate in doua exemplare si trebuie sa fie autentificate in tara de notarul public, iar in strainatate, de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei ori, daca au fost date in fata autoritatilor straine, sa indeplineasca conditiile de supralegalizare prevazute de lege sau sa aiba aplicata apostila conform Conventiei cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata la Haga la 5 octombrie 1961, la care Romania a aderat prin Ordonanta Guvernului nr. 66/1999, aprobata prin Legea nr. 52/2000, cu modificarile ulterioare. Un exemplar al declaratiei se pastreaza de catre insotitor, iar al doilea exemplar insoteste pasaportul sau cartea de identitate a minorului.
Masuri
In situatia in care politistii de frontiera vor constata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de prezenta lege pentru ca minorul sa iasa din Romania, vor intrerupe calatoria acestuia.
Daca minorul nu este insotit de cel putin unul dintre parinti, vor proceda la informarea imediata a acestora, punandu-le in vedere sa il preia de indata ce este posibil. In cazul in care nu este posibila informarea parintilor, organele politiei de frontiera vor anunta de indata Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, care va initia procedura aplicabila minorilor neinsotiti, potrivit legii.
La nivelul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, au fost luate o serie de masuri privind prevenirea iesirii ilegale din tara a cetatenilor romani minori, care constau in:
cercetarea amanuntita a documentelor prezentate de insotitorii minorilor;
verificarea atenta a declaratiei referitoare la acordul parintilor pentru iesirea din tara a minorilor, urmarindu-se existenta mentiunii cu privire la numele insotitorului si domiciliul acestuia sau mentiunea referitoare la prezentarea parintilor la notariat in persoana, reprezentati ori asistati;
verificarea atenta a autovehiculelor care se prezinta la iesirea din tara, deoarece a fost semnalata aparitia unor situatii in care participantii la traficul transfrontalier au incercat sa scoata ilegal din tara minori care nu indeplineau conditiile de iesire din tara, prin ascunderea acestora in autoturisme;
analizarea situatiei minorului in functie de tara de destinatie a acestuia si verificarea persoanelor care il insotesc, altii decat parintii;
incheierea de protocoale cu institutiile abilitate, in vederea intensificarii schimbului operativ de date si informatii privind cazurile de exploatare a minorilor, precum si in vederea prevenirii scoaterii minorilor ilegal din tara.
Cazuri:
· Minori in varsta de 11 si 16 ani, depistati cu acte false la frontiera
Politistii de frontiera aradeni au depistat doi minori, cetateni romani, in varsta de 11 si 16 ani, care au prezentat la iesirea din tara documente romanesti care apartineau rudelor lor, deoarece nu indeplineau conditiile legale pentru a calatori in strainatate.
Astfel, in cursul zilei de 30.01. a.c., in jurul orelor 14.30, la P.T.F. Nadlac, s-au prezentat pentru a iesi din tara, calatorind ca pasageri intr-un autoturism, doi tineri care s-au legitimat cu carti de identitate romanesti.
La controlul documentelor, politistii de frontiera au constatat ca persoanele prezente in punctul de frontiera nu sunt aceleasi cu cele din fotografiile aplicate in documentele cu care s-au legitimat.
In urma verificarilor efectuate, politistii de frontiera au constatat ca cei doi tineri sunt minori, cu varste de 11, respectiv 16 ani. Baiatul, in varsta de 16 ani, a declarat ca a luat cartea de identitate de la fratele sau si intentiona sa mearga in Germania, unde locuieste mama sa. Totodata, tanara in varsta de 11 ani, nu poseda nici un document de calatorie si a recunoscut ca, in urma cu doua zile, a luat cartea de identitate de la cumnata sa, cu intentia de a merge in Germania. Cei doi tineri au incercat sa se legitimeze cu alte documente deoarece nu indeplineau conditiile legale pentru a calatori in strainatate.
Baiatul este cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de fals privind identitatea si tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, la finalizarea cercetarilor urmand a fi dispuse masurile legale.
· Minora cu acte false
Politistii de frontiera aradeni au depistat o tanara de 16 ani care a incercat sa ajunga la prietenul ei, in Italia, folosindu-se de un document de identitate fals, deoarece nu avea acordul parintilor sa iasa din tara.
In cursul zilei de 12.05.2008, in jurul orelor 16.50, la P.T.F. Turnu, pe sensul de iesire din tara, o tanara, care calatorea ca pasager intr-un mijloc de transport international, a prezentat la controlul de frontiera o carte de identitate romaneasca.
Cu ocazia efectuarii formalitatilor, politistii de frontiera au avut suspiciuni in legatura cu autenticitatea documentului prezentat la control, iar in urma verificarilor cu aparatura tehnica au constatat ca acesta este fals.
Pe baza declaratiei persoanei si a verificarilor efectuate, politistii de frontiera au stabilit ca tanara este cetatean roman, se numeste A.O., are 16 ani, iar pentru efectuarea unei calatorii in strainatate ar fi avut nevoie de un insotitor si de acordul parintilor.
Tanara a declarat ca documentul prezentat la controlul de frontiera l-a procurat de la un conational, a carui identitate nu o cunoaste, in schimbul sumei de 100 euro. Aceasta intetiona sa ajunga ilegal in Italia la prietenul ei si a recurs la aceasta metoda, deoarece nu avea declaratie notariala prin care parintii sa isi exprime acordul cu privire la deplasarea in afara granitelor tarii.
Politistii de frontiera au luat masura intreruperii calatoriei si cercetarea tinerei sub aspectul savarsirii infractiunii de fals privind identitatea si tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat. La finalizarea cercetarilor, cea in cauza va fi prezentata in fata Parchetului, in vederea dispunerii masurilor legale ce se impun.
· Doua surori au incercat sa treaca granita cu acte false
Politistii de frontiera aradeni au descoperit doua cetatene romane, surori, una dintre ele fiind minora, care intentionau sa ajunga in Germania folosind documente de identitate false.
In data de 21.05. a.c., in jurul orei 14.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac, judetul Arad, s-a prezentat pe sensul de iesire din tara cetateanul roman Flavius D., in varsta de 33 ani, la volanul unui autoturism in care se mai aflau trei persoane, un barbat si doua femei.
Cu ocazia efectuarii controlului documentelor de calatorie, politistii de frontiera au avut suspiciuni in legatura cu autenticitatea cartilor de identitate prezentate de persoanele de sex feminin. Astfel, in urma verificarilor realizate cu aparatura din dotare, au constatat ca documentele sunt false.
Din declaratiile celor doua persoane si in urma verificarilor efectuate a rezultat faptul ca acestea sunt surorile de cetatenie romana: B.I.D., in varsta de 16 ani si B.I. Ana-Maria, in varsta de 18 ani, domiciliate in jud. Giurgiu.
Cele doua surori au declarat ca au obtinut cartile de identitate romanesti false de la o persoana a carei identitate nu o cunosc, in Bucuresti, contra sumei de 200 lei fiecare si au recurs la aceasta metoda pentru ca nu au detinut niciodata documente de identitate si intentionau sa se deplaseze in Germania la o prietena.
Soferul mijlocului de transport an care se aflau cele doua fete a declarat ca nu a avut cunostinta de faptul ca acestea intentioneaza sa se legitimeze cu documente de identitate false.
Politistii de frontiera au intocmit lucrare penala pentru B.I.D. si B.I. Ana-Maria sub aspectul savarsirii infractiunilor de fals privind identitatea si tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, iar pentru soferul autoturismului, Flavius D., sub aspectul savarsirii infractiunii de complicitate la tentativa de trecere ilegala a frontierei.
Politia de Frontiera