Cetatean slovac cercetat pentru trafic de migranti
Politistii de frontiera bihoreni au intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de trafic de migranti unui cetatean slovac care intentiona sa ajute doua persoane din R. Moldova sa iasa ilegal din Romania, folosindu-se de carti de identitate slovace false.
La P.T.F. Bors – judetul Bihor, s-a prezentat pentru a iesi din tara cetateanul slovac Vladimir L., insotit de doi pasageri, o femeie si un un barbat, care au prezentat la controlul de frontiera carti de identitate slovace. Politistii de frontiera au avut suspiciuni in ceea ce priveste autenticitatea actelor prezentate iar in urma verificarii cu aparatura din dotare au constatat ca acestea sunt false total. Din cercetari s-a stabilit ca cele doua persoane sunt din R. Moldova, se numesc Eugeniu T. si Ecaterina T., ambii in varsta de 24 de ani, si au intrat legal in Romania prin P.T.F. Nicolina, la inceputul acestei luni.
Moldovenii au declarat ca doreau sa ajunga ilegal in Italia, pentru a munci, iar cartile de identitate falsificate le-au obtinut prin intermediul unui conational, in schimbul sumei de 3.500 euro. Dupa ce au intrat ca turisti in Romania, cei in cauza s-au intalnit cu cetateanul slovac Vladimir L., care avea sarcina sa-i transporte pana in Italia si sa incaseze banii, dupa ce acestia ajungeau la destinatie.
Politia de Frontiera
12.02.2008
Razboi intre politisti si suspecti intr-un dosar de trafic de persoane
Cei acuzati sustin ca politistii au falsificat declaratiile unor minore considerate victime. Politistii cred ca s-au facut presiuni asupra martorilor.
Inculpatii dintr-un dosar de trafic de persoane acuza ca s-au fabricat probe impotriva lor. Mihaela Paval (fosta Moise), impreuna cu alte patru persoane, afirma ca anchetatorii au pus mai multe fete sa dea declaratii false pentru a-i putea acuza de trafic de persoane. „Organele de cercetare au masluit acele declaratii. Acestea au fost create doar pentru a avea probe impotriva mea, probe care nu exista in realitate”, a declarat Mihaela Paval. In acest caz, procurorii s-au sesizat din oficiu si in luna iulie a anului trecut au trimis-o in judecata pe Mihaela Paval pentru trafic de persoane, trafic de minori, asociere la o grupare organizata si proxenetism. Alaturi de ea au fost acuzati si Vasile si Veronica Butnaru, Ilie si Lacramioara Gherasim. Impotriva lor, noua parti vatamate au dat declaratii pe parcursul anchetei.
O parte dintre fete au precizat initial ca li s-a propus de catre unii dintre cei cinci acuzati sa practice prostitutia in Italia. Potrivit acestora, banii ar fi trebuit impartiti: jumatate ramineau la ele, iar cealalta jumatate erau dati presupusilor „protectori”. Insa, cind s-a ajuns la proces, victimele s-au razgindit.
Din cele noua presupuse parti vatamate, doar trei au fost audiate, dar ulterior si-au schimbat pozitia cu 180 de grade. „Au venit doi politisti si mi-au luat declaratii. Nu m-au amenintat in nici un fel, insa dupa ce au scris ei declaratia nu mi-au dat sa o citesc. Am semnat si peste un an am primit citatie si am aflat ca sint parte vatamata intr-un dosar de trafic de persoane”, a declarat una dintre fete.
Mai mult, fetele sustin ca, desi ii cunosc pe unii dintre inculpati, nimeni nu le-a propus sa se prostitueze. „Eu nu vroiam sa intru in toata povestea asta. Niciodata nu mi-a propus Mihaela Paval sau altcineva sa ma prostituez in tara sau in strainatate. Eu nu am dat asa o declaratie, am semnat doar ce mi-au dat politistii”, a spus o alta parte vatamata din dosar.
Seful BCCO: “Probabil s-au facut presiuni asupra fetelor”
Pe de alta parte, ofiterii de la Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate spun ca e posibil ca cineva sa le fi influentat pe victime. „Declaratiile pe care fetele le-au dat initial au constituit probe in dosarul instrumentat de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism Iasi. Nu cunosc motivul pentru care ulterior unele dintre persoanele in cauza si-au retras declaratiile. Probabil s-au facut presiuni asupra fetelor”, a declarat comisarul sef Gheorghe Zbarnea, care conduce Brigada de Combatere a Crimei Organizate Iasi. Dosarul se afla acum in faza de judecata la Tribunalul Iasi.
Tinere traficate in Italia si Franta
Procurorii au decis, la sfirsitul anului trecut, in baza probelor si a declaratiilor tinerelor, sa trimita in judecata grupul de suspecti, din care fac parte mai multe persoane.
“Din cercetarile efectuate in cauza a rezultat ca, din anul 2001, inculpatii Paval Mihaela si Paval Flaviu, in prezent decedat, au creat o grupare infractionala la care au aderat inculpatii Vasile Dorin Gherasim, Ilie Butnaru Gherasim, Lacramioara Gherasim, Veronica Butnaru, grupare organizata care s-a ocupat cu racolarea, transportarea si exploatarea prin obligarea la practicarea prostitutiei a unor tinere minore si majore pe care gruparea le-a dus in Franta, la Lyon si Paris si in Italia”, se precizeaza in rechizitoriul intocmit de procurorii DIICOT Iasi.
Potrivit anchetatorilor, victimele erau obligate si in Iasi sa practice prostitutia. Una dintre ele s-ar fi prostituat din 1999, pe cind avea 13 ani, iar ulterior ar fi fost dusa la Paris de catre Mihaela si fostul ei sot, Flaviu. Acesta din urma a murit dupa ce s-a autoincendiat in fata sediului Politiei, gest prin care a incercat sa se razbune pe Mihaela Paval. Tot Flaviu a fost cel care in urma cu aproape opt ani a stirnit o revolta in Penitenciarul Iasi impreuna cu alti detinuti, cu care s-a urcat pe acoperisul unei cladiri.
ZIARUL DE IASI
Nicolae MANOLIU
08.02.2008
Retea transnationala de migranti depistata la Giurgiu
Politistii de frontiera giurgiuveni, in colaborare cu omologii bulgari, au reusit destructurarea unei retele transnationale de migranti care actionau pe relatia Turcia – Bulgaria – Romania – Franta. Reteaua sprijinea grupuri de cetateni turci sa ajunga in Franta, in baza unor documente falsificate bulgaresti. In urma flagrantului organizat in comun cu autoritatile bulgare, au fost retinuti, la intrarea in Romania, trei cetateni bulgari care intentionau sa calauzeasca sase cetateni turci in Spatiul Schengen. Migrantii au platit membrilor retelei 6.000 euro de persoana.
In cadrul cercetarilor, efectuate impreuna cu autoritatile de frontiera bulgare, s-a stabilit ca, la inceputul lunii ianuarie, cei sase cetateni turci au fost racolati de un conational, care le-a promis ca ii poate ajuta sa ajunga in Franta. In schimbul acestui serviciu, migrantii au platit 6.000 euro de persoana.
Astfel, in data de 24.01.2008, cetatenii turci s-au deplasat de la Istanbul in Bulgaria, cu un autocar, unde au primit de la traficanti carti de identitate bulgaresti false, care urmau sa fie folosite la iesirea din Romania si intrarea in Spatiul Schengen.
In data de 28.01.2008, cei sase migranti au fost preluati de trei cetateni bulgari, care i-au transportat pana la frontiera bulgaro-romana.
In noaptea de 28/29.01.2008, cei in cauza au iesit din Bulgaria prin Ruse, iar dupa ce au trecut podul “Prieteniei”, cei sase cetateni turci impreuna cu o calauza bulgara, au incercat sa intre fraudulos in Romania, evitand efectuarea formalitatilor de frontiera in P.T.F. Giurgiu.
In acelasi timp, ceilalti doi cetateni bulgari intentionau sa intre legal in Romania, cu un microbuz, urmand sa preia grupul din apropierea punctului de trecere a frontierei.
Politia de Frontiera
5.02.2008
Politia ieseana le raspunde gazetarilor din Marea Britanie
Dupa ce, pe 25 ianuarie, in ziarul britanic Daily Mail a aparut articolul “Un adevar socant despre traficul de fiinte umane: o fata de 14 ani lucreaza ca sclava sexuala”, semnat de Chris Rogers, politistii ieseni au inceput verificarile. “A fost identificata locatia in care a avut loc tranzactia – benzinaria Mol, de pe strada Silvestru. A fost gasita tinara cumparata – Monica G., de 25 de ani, cunoscuta ca prostituata. Investigatiile au aratat ca situatia este cu totul alta decit cea prezentata de catre ziaristul englez”, ne-a spus Ioan Josanu, seful Serviciului de Investigatii Criminale.
La inceputul lui noiembrie 2007, la benzinarie, linga prostituatele care isi asteptau clientii a oprit un taxi din care au coborit trei barbati. Unul vorbea romaneste si doi in engleza. Cel dintii a spus ca doreste o minora dispusa sa intretina raporturi sexuale cu 4‑5 barbati. Monica G. a pretins ca are 14 ani si a acceptat propunerea, pentru 800 de euro. Ea s‑a urcat in taxi, stiind ca va merge la un hotel, insa a ajuns la un centru de ocrotire a victimelor din Pitesti, unde si‑a dat o identitate falsa. “Tinara a stat in centru cam trei saptamini, revenind apoi la Iasi. Deci nu este o minora cumparata, ci o prostituata careia i s-au platit 800 de euro pentru intretinerea de relatii sexuale”, ne-a spus Liviu Zanfirescu, seful IJP. (C.E.)
EVENIMENTUL regional al Moldovei
5.02.2008
http://www.evenimentul.ro/articol/politia-ieseana-le-raspunde-gazetarilor-din-marea-britanie.html
CNN a cumparat cu 800 de euro o sclava romanca
CNN International duce de ceva timp o lupta impotriva traficului de persoane din tarile est-europene. Cum Romania este una din tarile ce conduce detasat la aceste infractiuni, reporterii televiziunii au facut un reportaj, cu camera ascunsa. “Sunteti martorii achizitionarii unei sclave pentru sex. Noi pozam ca proprietari de bordel britanici carora li s-a oferit Monica. Pentru a evita suspiciunile trebuie sa ma comport ca un barbat care forteaza fetele sa faca prostitutie din teama sau exploatare. Ne-am alaturat unei organizatii caritabile care salveaza victimele cele mai vulnerabile, precum Monica, inainte sa fie vandute in strainatate”. Proprietarul a fost chemat sa autorizeze vanzarea ei. Pretul unei fiinte umane se negociaza la fel ca la piata atunci cand iti achizitionezi un obiect de mobilier. Dealarul stabileste pretul de “800 euro”. “Bine 800 de euro si o luam de tot, fara sa se mai intoarca.” “Da, ia-o de tot, spune proxenetul, este normal”. Sclavii sexuali din Romania isi incep calvarul de la varste foarte fragede, sustine CNN. “Sclava pentru sex are, se pare, doar 14 ani si a fost vanduta pentru 500 de lire. In ceea ce o priveste pe aceasta, ea a fost luata de o alta banda de traficanti pentru a merge intr-o alta tara. Dupa ce i s-a spus, pare destul de linistita. Ca un animal de companie cu un nou proprietar, Monica nu se impotriveste in timp ce o ducem de la taxi la microbuzul nostru”, afirma, in reportaj, jurnalistul. Din fericire pentu victima nemilosilor pesti, aceasta a ajuns intr-un loc mai bun, un loc in care viata ei o poate lua de la inceput. “Ceea ce nu intelege este ca in 12 ore ea va ajunge la un loc sigur, amenajat pentru victime ale traficului. Dupa ce incepem calatoria, Monica se ofera sa faca sex cu noi pentru a-si dovedi loialitatea, asa ca un lucrator umanitar decide ca a sosit momentul sa-i spuna adevarul”. “Dupa ce i-am spus Monicai ce se va intampla cu ea, ca va merge la centrul de recuperare, ea a fost socata, a inceput sa planga, tremura toata. Fac tot posibilul sa o linistesc”, sustine un angajat al organizatiei caritabile. “Peste cateva ore, Monica ne-a relevat istoria din spatele lacrimilor ei. Ea spune ca parintii ei au dat-o unui traficant local cand avea 9 ani”. “Am fugit de doua ori la adaposturile de stat, dar am fost supusa abuzului, asa ca m-am intors la ceea ce cunosteam cel mai bine”, declara Monica. In ciuda riscurilor pe care reporterii britanici le-au trait, Monica nu a suportat viata linistita, cu clasicele probleme ale adolescentei si, dupa 2 luni, a parasit centrul de recuperare indreptandu-se iar catre strazile care i-au marcat copilaria. Din pacate, ea este bolnava de sifilis si, fara un tratament adecvat, poate chiar sa moara.
Robert MIRCEA
Ziarul ZIUA
http://www.ziua.ro/news.php?data=2008-01-30&id=3021
31.01.2008
Retea destructurata
Doi barbati care au obtinut peste 400.000 EURO din traficarea mai multor tinere au fost retinuti de politistii damboviteni.
La data de 30 ianuarie a.c, o echipa formata din politisti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Dambovita, Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Ploiesti si Inspectoratului de Politie al Judetului Dambovita, sub coordonarea unui procuror din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism-Biroul Teritorial Dambovita, a efectuat trei perchezitii domiciliare, in urma carora S. Grigore si P. Cezar au fost gasiti si condusi la sediul D.I.I.CO.T. Dambovita, pentru cercetari.
In sarcina acestora s-a retinut ca, in perioada 2002-2003, au racolat sub promisiunea mincinoasa a oferirii unor locuri de munca in Spania 11 fete pe care, prin violenta fizica, le-au obligat la practicarea prostitutiei in diferite cluburi din Spania, insusindu-si in acest mod peste 430.000 EURO.
In baza materialului probator, procurorul de caz a dispus prin ordonanta retinerea celor doi invinuiti pe o perioada de 24 ore pentru infractiunile de trafic de persoane si constituire in grup infractional organizat, fiind prezentati la data de 31 ianuarie a.c Tribunalului Judetean Dambovita cu propunere de arestare preventiva.
Fata de cei doi invinuiti instanta de judecata a luat masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara pe o perioada de 30 zile, impotriva incheierii instantei procurorul declarand recurs
IGPR
1.02.2008
PROIECTUL REFLEX
Politistii romani si autoritatile britanice au facut font comun impotriva criminalitatii organizate.
In anul 2007, cooperarea interinstitutionala a condus la invinuirea a 394 persoane implicate in activitati de crima organizata si la identificarea a 120 minori traficati in scopul exploatarii prin comiterea de infractiuni stradale
In decursul anului 2007, activitatea Proiectului Reflex Romania a constat in activitati operative si de analiza a informatiilor in cauzele aflate in lucru la nivel central, precum si de suport al compartimentelor Reflex teritoriale, privind schimbul de informatii operative in cauzele pe relatia Marea Britanie.
In contextul actual al aderarii Romaniei la Uniunea Europeana si al eliminarii vizelor pentru Marea Britanie, din statisticile puse la dispozitie de autoritatile din Regatul Unit s-a constatat o crestere semnificativa fata de aceeasi perioada a anului trecut a numarului de cetateni romani minori care savarsesc infractiuni, dintre care un loc important il ocupa infractionalitatea stradala materializata in furturi din buzunare, cersetorie, furturi din magazine, in general infractionalitate de imagine.
In acest sens, la nivelul D.G.C.C.O. – Proiectul REFLEX s-a demarat instrumentarea in comun cu autoritatile de crima organizata britanice si sub coordonarea PICCJ-DIICOT in cadrul Operatiunii „EUROPA” a unei cauze penale care priveste o ampla retea cu ramificatii multinationale, care se ocupa cu traficul de copii in tarile din Europa Occidentala cu predilectie Marea Britanie si care, in prezent, se afla in plina desfasurare.
Referitor la aceasta cauza, si ca urmare a activitatilor operative, au fost identificate 120 de victime, cetateni romani minori traficati in scopul exploatarii prin comiterea de infractiuni stradale pe teritoriul Marii Britanii. Majoritatea dintre acestia fac parte din familiile persoanelor cercetate si din comunitatile pe raza carora membrii gruparii si-au extins aria de influenta, iar varstele acestora sunt cuprinse intre 12 si 18 ani.
In decursul anului 2007, la nivelul tuturor compartimentelor REFLEX au fost demarate cercetarile in 162 cauze penale, acestea fiind instrumentate in prezent la nivelul Proiectului sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T.
In perioada de referinta, activitatile de cercetare au condus la invinuirea a 394 persoane implicate in activitati de crima organizata pe linia traficului cu fiinte umane si migratiei ilegale, fata de 149 dintre acestia luandu-se masura arestarii preventive.
In acest context, au fost audiate 1917 victime, dintre care 111 pe linia traficului cu migranti si 1806 pe linia traficului de persoane, iar dintre acestea, 1601 sunt implicate in procesul penal.
IGPR
25.01.2008
Traficant de persoane retinut de politistii craioveni
Din exploatarea sexuala a fetelor in Grecia, acesta a reusit sa obtina aproape 50.000 de euro. C. STEFAN – GABRIEL, de 28 ani, din municipiul Craiova, a fost identificat la data de 17 ianuarie a.c. de catre politistii B.C.C.O. Craiova, in urma unei actiuni realizate sub supravegherea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova.
Respectivul, in perioada 2006 – 2007, a racolat un numar de 3 minore si tinere de pe raza judetului Dolj, pe care ulterior le-a transportat si exploatat sexual in Grecia, in orasul Chania.
In urma efectuarii unei perchezitii la domiciliul sau din municipiul Craiova, au fost identificate si ridicate, in vederea cercetarilor, mai multe documente de transfer bancar, fotografii si inscrisuri, care vor fi utilizate ca mijloace materiale de proba in solutionarea dosarului penal.
In aceeasi zi, inculpatul a fost retinut pentru 24 ore de procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, urmand ca in data de 18 ianuarie a.c. sa fie prezentat Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventiva.
In sarcina acestuia s-a retinut savarsirea infractiunilor de trafic de persoane si trafic de minori, fapte prevazute si pedepsite de art. 12 si art. 13 din Legea 678/2001.
Cercetarile se continua pentru stabilirea intregii activitati infractionale.
IGPR
18.01.2008
Suspect de trafic de persoane retinut
Politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Craiova au retinut un suspect, care a transportat in Italia, mai multe tinere tinere, intre care si minore, in scopul exploatarii sexual.
Politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Craiova, sub supravegherea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. –Biroul Teritorial Dolj, au efectuat o actiune in scopul prevenirii si combaterii traficului ilegal de persoane.
In urma activitatilor efectuate a fost identificat si retinut pe raza mun. Craiova O. MARIAN, de 27 ani, din mun. Craiova, care se sustragea cercetarilor pentru comiterea infractiunilor de trafic de persoane, respectiv trafic de minori.
Din cercetarile efectuate de politisti s-a stabilit faptul ca, in perioada 2005 – 2007, inculpatul a racolat 4 tinere, intre care si minore, de pe raza jud. Dolj, pe care ulterior le-a transportat si exploatat sexual in Italia, orasul Verona.
De asemenea, a rezultat faptul ca acesta a obtinut din exploatarea sexuala a minorelor si tinerelor in Italia, venituri de circa 30.000 euro.
Inculpatul a fost retinut de procurorii D.I.I.C.O.T. –Biroul Teritorial Dolj in ziua de 11 ianuarie a.c. pentru o perioada de 24 ore, si, in aceeasi zi, fiind prezentat Tribunalului Dolj, s-a dispus impotriva sa masura preventiva a interzicerii de a nu parasi tara pentru o perioada de 30 zile.
Astfel, in sarcina lui O. MARIAN s-a retinut savarsirea infractiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, fapte prevazute si pedepsite de art. 12 si art. 13 din Legea 678/2001.
Cercetarile se continua pentru stabilirea intregii activitati infractionale a celui in cauza.
IGPR
16.01.2008