Peste 300 de copii de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Iași și de la Școala Generală „Ion Simionescu” din Iași au participat la activități tematice organizate de specialiștii Alternative Sociale în luna octombrie 2013.
Acestea au avut loc în cadrul Săptămânii prevenirii criminalității, eveniment desfășurat în perioada 30 septembrie – 4 octombrie, la care Alternative Sociale a participat în calitate de partener alături de Inspectoratul de Poliție al Județului Iași (IPJI). Astfel, copiii au urmat un curs interactiv de educație rutieră, de prevenire a delicvenței juvenile și siguranță pe internet, susținut de specialiști ai AAS și inspectori din cadrul IPJI. De asemenea, Alternative Sociale în colaborare cu Centrul regional Iaşi al Agenţiei Naţionale împotriva traficului de fiinţe umane a organizat în cele două școli activități de informare cu ocazia Zilei europene împotriva traficului de ființe umane, marcată pe data de 18 octombrie. În cadrul acestora, copiii au învățat ce este traficul de fiinţe umane, modalităţi de traficare și prevenire a acestuia.
Paralel cu aceste evenimente, Alternative Sociale a implicat 30 de copii afectați de migratie în activități educative și recreative de creştere a performanţelor şcolare și dezvoltare a abilităţilor de viaţă. Acestea au fost desfășurate în Centrele de tineret pe care Alternative Sociale le-a înființat în cele două școli și au vizat, în principal, copii remigranți și copiii rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate.
În perioada următoare, Alternative Sociale va continua să desfășoare activițăți de timp liber, meditații la limba și literatura română și matematică în Centrele de tineret din cele două școli. De asemenea, Alternative Sociale va oferi copiilor afectați de migrație din cele două școli consiliere psihologică și suport material (rechizite, haine, alimente, medicamente, etc.) pentru a-i ajuta să depășească situațiile de risc în care se află. Aceste activități sunt desfășurate în cadrul proiectului „Sprijin pentru copiii afectați de migrație în școlile din oraşul Iași”, finanțat de Fundazione L’Albero della Vita ONLUS.